
CFR Infrastructura
Current Promotions
No video available
Get in Touch
About
CFR Infrastructură este Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA, companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
CFR Infrastructură asigură dezvoltarea și modernizarea infrastructurii feroviare din România în concordanță cu standardele europene de performanță și interoperabilitate. Eforturile noastre se concentrează pe modernizarea rețelei existente, cu prioritate maximă acordată infrastructurii feroviare interoperabile incluse în Coridoarele Europene, în scopul asigurării performanțelor și exploatării eficiente a acestora.
Ne aflăm în compania unui număr important de parteneri ce contribuie activ la revenirea căilor ferate pe poziția pe care o merită: clienți, călători, personalul și sindicatele, societatea civilă, autoritățile administrative, autoritatea tutelară, organismele europene, parteneri financiari, furnizori, asociații de transportatori.
Mobilitatea face parte azi din modul de viață cotidian și trebuie să urmeze un model de dezvoltare durabil și sustenabil, concretizat prin optimizarea consumului de energie, reducerea emisiilor de carbon și a zgomotului, în condițiile în care va contribui activ la accesibilitatea către toate comunitățile locale.
Politica pe care o promovăm este înscrisă în dimensiunea internațională generată de Statutul României de stat membru al Uniunii Europene și răspunde obiectivelor sale de deschidere a pieței și interoperabilității pentru creșterea potențialului și importanței transportului feroviar în Europa. Infrastructura feroviară din România face parte din două coridoare europene - IV și IX, precum și din Coridorul 7 de Marfă.
Echipa CFR Infrastructură
Keywords
No keywords available
Amenities
No amenities listed yet
Upcoming Events
No upcoming events scheduled
Frequently Asked Questions
No FAQs available for this business.
Reviews
No reviews yet. Be the first to review!
Social Links
No social media links available
Photo Gallery
No photos available
Contact Information
Business Info
Location
Business Hours
Business hours not available
Own This Business?
Unclaimed
Take control of your business page to update information, respond to reviews, and more.
Claim This Business